Cui îi ie frică de Sylvester Stallone? First blood (1982)

Bintuit fiind de o raceala usoara dar suficient

de enervanta incit sa ma tina departe de carti

sau de ecranul laptopului, am apelat la vechea si demodata cutie cu imagini in miscare – televizorul pentru a-mi tine companie. Facind traditionalul zapping, caci televizorul a incetat sa mai fie ceva la care ne putem uita linistiti caci trebuie neaparat sa cautam frenetic printre zecile posturi tv obsedati fiind de ceea ce am putea pierde daca am zabovi prea mult pe un post anume, am dat intimplator peste filmul First Blood cu Sylvester Stallone. In sfarsit ceva mi-a captat atentia, caci Silverster Stallone a fost pentru multi dintre noi ghidul catre primele filme hollywoodiene, cineva care a ramas in memoria colectiva a adolescentilor ce sorbeau cu aviditate orice venea pe VHS si cu purici pe ecran la inceputul anilor 90. Si ca filmul sa aiba un iz si mai impregnat de trecut, am prins si o dublare in rusa a vestitului filml de actiune. Pentru mine, Stallone face parte, alaturi de Arnold Schwarzenegger si Claude Van-Damme, din troita de aur a placerilor mele vinovate in domeniul cinematografiei. Devoram tot ce era rulat intr-un vagon plasat in centrul satului de catre un roman venetic, care a adus cu el si primul video-casetofon in sat. Recunosc ca in acel vagon se satisfaceau  placeri cinematografice si mai vinovate decat ale mele, dar asta doar dupa ora 23.00, cand mucosii de seama mea erau invitati nepoliticos afara.

Aproape 20 de ani mai tarziu dupa prima vizionare, filmul mi-a aparut, va dati seama, intr-o cu totul alta lumina. Asteptarile mele de a vedea un film de actiune naiv, de genul celor care au fost produse cu sutele in anii 80, au fost risipite rapid. Stereotipurile simple, inspirate din benzile desenate, promovate de filmele de actiune bruta din acea perioada, gen ‘unul impotriva tuturor’, ‘binele triumfa intotdeauna’, ‘orice devine o arma letala daca se afla in mainele eroului’ si pe care ma pregateam sa le indentific cu zimbetul pe buze si in acest film, au intirziat sa apara. Atitudinea zeflemitoare pe care am avut-o instantaneu la vazul lui Stallone, doar el nu e un actor veritabil, nu?, mi-a disparut destul de rapid. De fapt, azi dimineata am vazut unul dintre cele mai bune filme privite vreodata, o adevarata revelatie, nu alta.

Filmul este de o surprinzatoare actualitate. Este despre impactul social si la nivel personal al unui razboi, in acest caz al celui din Vietnam. Dupa vizionare, am pus filmul in videoteca mea imaginara alaturi de alte capadopere despre razboi: Apocalypse Now, Deer Hunter si Hurt Locker.

John Rambo este un fost erou de razboi, cu toate sechelele si alienarea pe care o astfel de experienta o lasa in sufletul unei persoane antrenate sa ucida si sa nu fie ucis. Imediat ii citim dezorientarea din privirea sa trista, imediat intelegem ca personajul nu se simte in largul sau intr-un context social normal, iar instinctele si deprinderele militare nu il ajuta deloc sa redevina un membru al unei societati angrenate in cursul banal al unei vieti pe timp de pace. John Rambo este un strain in societatea de dupa razboi, o societate care nu inceteaza sa-si stigmatizeze instrumentele de razboi, o societate pentru care orice veteran de razboi este o amintire dureroasa a instinctelor distructive prezente in oricare dintre noi. Nimanui nu-i place sa-i fie amintite greselile trecute, toti vor sa se adinceasca in uitare si sa continuie in normalitate.

Faptul ca John Rambo este un strain, un memorial ambulant al erorilor trecute este imediat perceput ca un pericol inefabil de catre sheriff-ul orasului american N. prin care Rambo este in trecere. Sheriff-ul este desigur simbolul strajerului linistii societatii impotriva oricaror intruziuni, un fel de super-ego care decide ca anumite amintiri e mai bine sa fie refulate, caci linistea ego-ului este mult mai importanta decit infruntarea autentica a unui trecut tenebros. Insa John Rambo este persistent ca un cosmar recurent, acesta nu dispare prin ignorarea problemelor care il genereaza. Aici este si originea conflictului filmului, conflictul este unul real, John Rambo este o persoana reala, el reprezinta o problema reala, conflictul nu poate fi rezolvat prin ignorarea lui sau prin lichidarea fizica a celui care ne reaminteste el. De aceea toate incercarile sheriff-ului si a politiei de al anihila pe Rambo nu pot avea succes ci doar intensifica conflictul. Rambo reprezinta acel spin al trecutului infipt intr-un loc inaccesibil in constiinta fiecaruia. Singura solutie este sa suporti durerea pentru ca ea este consecinta reala a unor greseli reale. Toate incercarile de a scoate spinul nu fac decat sa-l infiga si mai adinc in constiinta colectiva pe jumatate adormita.

O scena excelenta si plina de semnificatii este  cea in care John Rambo sparge, la volanul unui camion militar, cordonul de masini ale politiei care incearca sa-i ingradeasca intruziunea in oras, in spatiul public, in constiinta colectiva. Linistea orasului si a societatii nu mai poate fi la adapost, exploziile si rafalele celebrei mitraliere M-16 in miinile lui Rambo anunta declansarea infruntarii trecutului. Amintirile despre razboi, tinute la distanta si refuzate de catre toti ca pe ciuma, rabufnesc in plin centru al orasului N, razboiul a venit el insusi in centrul societatii americane pentru a face reamintita pata de rusine de pe trecutul ei. John Rambo face tot posibilul pentru a infringe refuzul societatii de al privi in ochi, de al infrunta ca ceea ce este – o victima a razboiului, o persoana distrusa de inconstienta celor care s-au angrenat intr-un razboi inuman. El vrea cu tot dinadinsul sa trezeasca societatea la autenticitate, ca ea sa nu mai apeleze la solutii inautentice de anihilare si uitare a trecutului prin clasificarea sa drept criminal si pericol social.

Sfarsitul filmului este unul optimist. Putem identifica o anumita recunoastere reciproca intre Rambo si autoritati in scena in care Rambo se preda si este preluat de catre politie, se sugereaza ca in sfarsit o discutie deschisa si autentica a trecutului va fi posibila. Intrebarea insa ramane daca un om care se simte cel mai in siguranta luptind in jungla va ajunge sa se simta in siguranta in jungla relatiilor sociale pe timp de pace.